Altri brani di Cally Roda
Descrizione
Rilasciato il: 2026-03-26
Testo e traduzione
Originale
Cred că au trecut vreo cinci ani de când am aflat vestea de la un duhovnic blând ce-mi ascultase povestea. Îi spuneam de viața mea că nu se leagă nimic.
Mă întrerupe și-mi zice mai am un tren ca să-l prind.
Sincer, mă luase și frica. Sângele îl simțeam în vene cum se ridica.
Panicat îl întreb ce mai exact am de făcut.
Mi-a spus de un păcat strămoșesc ce-l port de nou-născut.
Mai bine nu mă nășteam. Mai bine nu mai eram cu atâtea teste ce am. Pe bune.
Asta îmi tot repetam. Nimic în jur n-auzeam.
Credeam că nu mai am loc în lume.
Îmi ridică capul din pământ spunându-mi că prin rugăciune tot ce e rău pleacă curând. Ai grijă la oamenii ce îi ții pe lângă tine.
Când îți spun te iubesc, nu înseamnă că îți vrea și bine. Asta chiar mi-a dat de gândit.
Simțeam că cei din jurul meu nu mă vor fericit.
Simțeam că drumul meu cu ei nu-i bun de la început, dar frica că-i voi părăsi m-a atacat mai mult.
Culmea, eu lucram la un album. Am zis că-i diferit ca mine. Sunt pe drumul bun.
I-am trimis și lui Capron un demo cu numele Tata. Mai bine vino tu la HAHA și gata.
Și am crezut că ăsta este trenul, dar de fapt ultimul tren mă strigă, strigă, strigă. E peronul cu vagoane de sticlă cât tunele reci o să întâlnești.
Să nu asculți de vânt că mă oprești.
Trenul mă strigă, strigă, strigă. E peronul cu vagoane de sticlă cât tunele reci o să întâlnești.
Să nu asculți de vânt că mă oprește tot.
Entuziasmul meu avea gura de neoprit. Le-am spus la toți ce s-a întâmplat. Eram prea fericit.
Ei îmi zâmbeau, dar se vedea că nu e reciproc.
Fosta mea nici ea nu mai credea în mine deloc. Nu.
Atunci chiar îmi picaseră fisa. Trebuia să mă îndepărtez de ei.
Atât de trist, dar nu puteam să trec la alt nivel.
Știam că e singurul tren și chiar vreau să mă urc în el la prima stație. Albumul nu a fost pe placul celor de la HAHA.
Toate s-arâmbi, mai dă-ne niște pop, ceva. Eu prea urban l-am făcut pe Golan și o piesă amară cu
Ana și Lucian. Să știi că nu-i de-ajuns.
Mai bagă piese-n plus, mai tare ca ce ai să se audă și în rai. Bye! Trebuie și un feat tare care să îl dai.
Hai încă vreo zece single-uri ar fi să tot ai. Acasă ajungeam într-un apartament gol.
Voiam să îmi iau viața. Aveam divorțul pe rol.
Inima bătea deja pentru altcineva. Doar mama era singura ce mă înțelegea.
Iartă-mă, Doamne, aveam pe buze. Mă înecam în băutură și în loc de țigară, frunze.
Mi-am promis că mă trezesc din visul viu întunecat.
Am deschis ochii și am văzut că pe mine m-am uitat. Adevărat.
Ultimul tren mă strigă, strigă, strigă.
E peronul cu vagoane de sticlă cât tunele reci o să întâlnești.
Să nu asculți de vânt că mă oprești. Trenul mă strigă, strigă, strigă.
E peronul cu vagoane de sticlă cât tunele reci o să întâlnești.
Să nu asculți de vânt că mă oprește tot.
Traduzione italiana
Penso che siano passati circa cinque anni da quando ho sentito la notizia da un gentile prete che aveva ascoltato la mia storia. Gli stavo raccontando della mia vita che nulla è collegato.
Mi interrompe e dice che devo ancora prendere il treno.
Onestamente avevo anche paura. Potevo sentire il sangue salire nelle mie vene.
In preda al panico, gli chiedo cosa devo fare esattamente.
Mi ha parlato di un peccato ancestrale che porto da neonato.
Preferirei non nascere. Era meglio non fare più così tanti esami. Per sempre.
Questo è quello che continuavo a ripetermi. Non potevo sentire nulla intorno a me.
Pensavo di non avere un posto nel mondo.
Mi ha sollevato la testa da terra dicendomi che attraverso la preghiera tutto il male passa presto. Prenditi cura delle persone che tieni accanto a te.
Quando dico che ti amo, non significa che ho buone intenzioni. Questo mi ha davvero fatto riflettere.
Sentivo che chi mi circondava non voleva che fossi felice.
Sentivo che il mio rapporto con loro non era buono fin dall'inizio, ma la paura di lasciarli mi attaccava di più.
Per finire, stavo lavorando a un album. Ho detto che è diverso come me. Sono sulla strada giusta.
Ho anche inviato a Capron una demo chiamata Tata. Faresti meglio a venire a HAHA e basta.
E pensavo che questo fosse il treno, ma in realtà l'ultimo treno mi chiama, chiama, chiama. È la piattaforma con vagoni di vetro freddi come tunnel che incontrerai.
Non ascoltare il vento che mi ferma.
Il treno mi chiama, chiama, chiama. È la piattaforma con vagoni di vetro freddi come tunnel che incontrerai.
Non ascoltare il vento, ferma tutto.
Il mio entusiasmo era inarrestabile. Ho detto a tutti cosa è successo. Ero troppo felice.
Mi sorridevano, ma era chiaro che non era reciproco.
Anche il mio ex non credeva affatto in me. Non.
Poi mi hanno davvero deluso. Dovevo allontanarmi da loro.
È così triste, ma non potevo passare a un altro livello.
Sapevo che era l'unico treno e volevo davvero salire alla prima fermata. L'album non è piaciuto a quelli di HAHA.
Tutto arrotolato, dateci ancora un po' di pop, qualcosa. Anch'io ho fatto Golan urbano e un pezzo amaro
Ana e Luciano. Sappi che non è sufficiente.
Metti tracce extra, più forti in modo che ciò che hai possa essere ascoltato in paradiso. Ciao! Hai anche bisogno di un'impresa interessante da dare.
Dai, dovresti avere ancora altri dieci singoli. Arrivavo a casa in un appartamento vuoto.
Volevo togliermi la vita. Stavo per divorziare.
Il cuore batteva già per qualcun altro. Solo mia madre era l'unica che mi capiva.
Perdonami, Dio, avevo sulle labbra. Stavo affogando nell'alcol e invece delle sigarette, se ne andava.
Mi sono ripromesso che mi sarei svegliato dall'oscuro sogno vivente.
Ho aperto gli occhi e ho visto che stavo guardando. VERO.
L'ultimo treno mi chiama, chiama, chiama.
È la piattaforma con vagoni di vetro freddi come tunnel che incontrerai.
Non ascoltare il vento che mi ferma. Il treno mi chiama, chiama, chiama.
È la piattaforma con vagoni di vetro freddi come tunnel che incontrerai.
Non ascoltare il vento, ferma tutto.